18 produse
Nu am gasit produse
Inelele de logodnă sunt bijuterii cu semnificații multiple, legate de fiecare poveste de dragoste în parte și de personalitatea îndrăgostiților. Dacă ați ajuns în acel punct special al relației, magazinul IUKA vă ajută să găsiți inelul perfect, martor al cererii în căsătorie, simbol al promisiunii, al legământului cu persoana iubită și al nobleței sentimentelor profunde care v-au adus împreună să celebrați clipa.
Găsiți inelul potrivit și pecetluiți-vă logodna cu o bijuterie IUKA!
Fin, delicat, un cerc perfect cu un punct central strălucitor: așa arată lumea dumneavoastră de când ați întâlnit persoana iubită. Așa arată inelele de logodnă din colecția de bijuterii IUKA. Veți găsi aici o gamă variată de modele, clasice și elegante, cu o atingere glamour sau un strop de nonconformism.
Alegerea inelului de logodnă potrivit trebuie să țină cont de personalitatea purtătoarei, de preferința ei pentru o anumită nuanță a metalului prețios – aur alb, aur galben sau aur roz, și pentru forma pietrei prețioase. O variantă cu care nu puteți da greș este clasicul diamant, montat cu piciorușe de susținere sau într-o casetă, de jur împrejurul pietrei. Trendurile recente aduc însă în prim plan și opțiunea pentru pietre prețioase colorate, precum safirul, diamantul albastru sau diamantul brut, neprelucrat, fumuriu.
Dacă este o persoană activă, care muncește mult cu mâinile, optați pentru un inel simplu, finuț. Dacă preferă o bijuterie statement, atunci un inel de logodnă cu o piatră mai mare va fi foarte apreciat.
Inelele de logodnă IUKA: tradiție și inovație
Inelele de logodnă IUKA îmbină tradiția unei bijuterii clasice cu tehnologia modernă de prelucrare și cele mai noi trenduri printre viitoarele mirese. Veți găsi în magazinul nostru online o selecție variată de inele, de la tradiționalul inel din aur galben cu un singur diamant central la modele noi și originale.
În cea de-a doua categorie intră inele sofisticate, cu platou pe care sunt încrustate pietrele prețioase, inele fără platou, cu diamantele montate pe suprafața cercului sau inele cu pietre colorate.
Inelele de logodnă cu pietre colorate sau brute, ultima modă
Poate că diamantul nu reușește să exprime cel mai bine personalitatea viitoarei mirese. Orientarea către culoarea preferată sau către piatra preferată, în funcție de zodie, de ascendent sau de planeta care guvernează momentul nașterii poate fi o soluție care să adauge un plus de farmec inelului de logodnă.
Combinația dintre un safir sau un smarald cu rafinamentul aurului creează o bijuterie cu personalitate, pentru o femeie specială. Diamantul brut este o altă alegere nonconformistă, însă apropiată de natură și de energia vie a acesteia, un simbol al unei iubiri neîmblânzite, pline de pasiune.