Inele argint

Filtre
63 produse

63 produse


Inele de argint

Inele de argint sunt una dintre cele mai populare bijuterii, oferind o mare varietate de modele, stiluri și design-uri. Acestea sunt perfecte pentru a adăuga un plus de strălucire și stil la orice ținută și sunt disponibile într-o gamă largă de prețuri. În acest articol, vom discuta despre avantajele și dezavantajele inelelor de argint, precum și despre cum să alegi cea mai potrivită bijuterie pentru tine.

Argintul este unul dintre cele mai des întâlnite și folosite metale prețioase, fiind foarte apreciat pentru proprietățile lui precum maleabilitatea, conductibilitatea și strălucirea.

Argint 999

Argintul aflat în stare naturală este argint pur, adică argint cu o puritate de 99,9%. Acest tip de argint este însă destul de rar folosit în bijuterii, deoarece este foarte moale și se deformează foarte repede.

Argint 925

Pentru a-i crește ușor duritatea, argintul pur este combinat cu diferite aliaje. Cea mai des întâlnită aliere este aceea dintre argint și cupru, pentru a aduce argintul la 92,5% puritate. Argintul obținut astfel este argintul 925, marcă pe care o recunoaștem cu toții de pe diferite piese de bijuterii.

Argint 800

Pentru obiectele mai mari din argint, care necesită o rezistență mai mare, cum ar fi carafe, tacâmuri, platouri, pahare, etc se mai folosește și argint de o puritate mai scăzută, cum ar fi argintul 800.

  • Confort: greutate versus duritate

Argintul este unul dintre cele mai ușoare metale prețioase, deci nu te va deranja din acest motiv. Chiar dacă decizi să ai un inel supradimensionat, care să se facă văzut și să fie în centrul atenției, nu vei suferi din cauza greutății lui.

Alte metale, precum tungstenul – metal neprețios, sau titanul – metal prețios au aproximativ aceeași greutate, însă sunt imposibil de modificat în cazul în care e nevoie de o mărire sau de o micșorare a diametrului.

  • Maleabilitate: argumente pro și contra

Inelele din argint sunt extrem de maleabile, deoarece argintul este un metal moale. Această caracteristică a metalului are atât aspecte pozitive, cât și negative. Ca plusuri putem enumera faptul că inelele din argint pot fi ușor modificate: mărite sau micșorate. De asemenea, tot datorită maleabilității metalului modelele de inele din argint pot fi extrem de variate.

Pe de altă parte, există și aspecte negative ale maleabilității metalului pentru inelele din argint. Din cauza maleabilității argintului, un astfel de inel se zgârie foarte ușor. În funcție de grosimea profilului, inelele din argint se pot deforma sau îndoi foarte ușor.

  • Stil: argumente pro și contra versatilității inelelor din argint

Vorbind de stil, argintul a fost marca bijutierilor timp de secole dintr-un motiv foarte bine întemeiat: luciul și strălucirea lui. Strălucirea și luciu sunt caracteristici foarte importante ale metalelor prețioase, iar argintul le îndeplinește pe ambele din plin!

Pe lângă acesta, avantajul argintului de a fi un material foarte moale, a dus la crearea de inele din argint de toate mărimile și formele.

Inelele din argint pot fi considerate mereu la modă, pe de o parte, datorită îndelungatei utilizări a acestui metal în domeniul creării de bijuterii. Pe de altă parte însă putem spune, că poate a sosit timpul ca acest metal prețios să fie înlocuit de altele mai moderne, cum ar fi titanul, sau de unele mai puțin prețioase precum tantalul.

  • Preț: Argumente pro și contra costului pieselor din argint

Piesele din argint au prețul cel mai redus dacă este să ne gândim doar la costul metalului. Acest preț este însă valabil doar pentru piesele de serie, create de branduri mai puțin cunoscute.

Dacă însă vă doriți o piesă din argint, creată la comandă pentru dumneavoastră, împreună cu un designer de bijuterie sau cu un bijutier, prețul metalului nu mai este relevant. Designul și manopera vor mări costul piesei, în funcție de complexitatea acesteia și de tarifele practicate de designer sau de casa de bijuterii.

Chiar și pentru piesele comune, din argint, cu creatori necunoscuți, trebuie să aveți în vedere, în momenul achiziției, și costurile pe termen lung. Adică, deși bijuteriile din argint pot avea un cost redus la început, ele necesită multă îngrijire în timp, fapt ce le crește costul total. De exemplu un inel din argint va rezista mult mai puțin decât inele similare, din alte metale prețioase, deoarece argintul este mult mai moale. Astfel inelele din argint se vor zgâria, îndoi sau deforma mai repede. Gheruțele ce țin pietrele din inelele de argint se pot rupe mult mai repede, iar piesa cu totul se poate oxida mai usor.

Oxidarea inelului din argint este un fenomen care s-a întâmplat la un moment dat oricui a purtat o astfel de piesă. Ce ar trebui să știm?

  • Argintul pur nu oxidează, sau oxidează extrem de puțin, însă este mult prea moale pentru a crea o bijuterie rezistentă;
  • Argintul 925, sau sterling silver – argintul cel mai comun din inelele de argint – oxidează din cauza metalelor din aliaj.
  • Oxidarea inelelor din argint are loc la contactul cu: umezeala din aer, transpirația pielii, parfumuri, creme, substanțe de curțare de uz casnic, sau chiar anumite tipuri de mâncare (ouă, ceapă, etc).
  • Se poate evita oxidarea inelelor din argint, prin suflarea acestora cu rodiu. Rodiu este un metal prețios, cu un cost mai ridicat decât argintul, cu o culoare și un luciu similare cu ale acestuia. Printr-un proces de electroliză, un strat micronic de rodiu se depune pe suprafața unui inel din argint, împiedicând astfel oxidarea lui. Acest proces este însă și el temporar, deoarece prin purtare stratul de rodiu se va toci sau se va zgâria, lăsând argintul neprotejat. Argintul va începe să se oxideze iar piesa va trebui dusă înapoi la bijutier pentru reaplicarea stratului de rodiu.
  • Există numeroase tehnici de a curăța inelele din argint oxidate. Noi recomandăm curățarea lor în cadrul atelierului nostru de bijuterie și reparații bijuterii, sau prin achiziționarea uneia dintre substanțele de curățare pe care vi le putem recomanda.

Pentru a curăța un inel de argint, există mai multe metode. Una dintre cele mai simple metode este să folosești o soluție de apă și sare. Pune un sfert de cană de sare într-un vas cu apă caldă și amestecă până ce sarea se dizolvă. Apoi, adaugă inelul în soluție și lăsați-l să stea timp de 10-15 minute. După aceea, scoateți inelul și ștergeți-l cu un material moale și curat. Dacă inelul este foarte murdar, puteți folosi un detergent special și o perie specială. După curățare, clătiți inelul cu apă caldă și uscați-l cu un material moale și curat.

Pentru a preveni decolorarea unui inel de argint, este important să-l ții departe de produse chimice și de apă. De asemenea, este recomandat să-l cureți periodic cu un burete umed și să-l ștergi cu un material moale și uscat. Dacă inelul tău de argint se decolorează, poți folosi o soluție specială pentru a-l curăța și a-i reda strălucirea.