Inele cu diamant

Filtre
25 produse

25 produse


Inele cu diamant

Pentru a putea vorbi despre inele cu diamante, trebuie să avem mai întâi câteva informații despre diamante.

Diamantele sunt în ultima perioadă pietrele prețioase cele mai dorite și cele mai solicitate, fie că ne gândim la inele pentru doamne sau pentru domni.

Dacă alegem să discutăm despre inelele de damă, atunci diamantele preferate vor fi cele incolore, sau în culori calde, cu pietre cât mai mari. Pentru domni, însă, sunt mult mai întâlnite piesele de bijuterie cu diamante negre.

Pentru diamantele transparente, cele mai importante proprietăți sunt cei 4 C: color, clarity, cut and carat, adică culoare, claritate, tăietură și carat.

Un inel cu diamant trebuie să fie însoțit de un certificat de autenticitate emis de un laborator de evaluare a diamantelor recunoscut.

Acest certificat trebuie să conțină informații detaliate despre diamant, cum ar fi greutatea, dimensiunea, forma, culoarea, claritatea și alte caracteristici ale diamantului.

Acest certificat oferă informații despre calitatea și autenticitatea diamantului și asigură cumpărătorul că a primit un diamant autentic.

Printre cele mai populare certificate de autenticitate enumerăm: 

  1. Institutul Gemologic American (GIA)
  2. Societatea Americană de Gemologie (AGS)
  3. Institutul Gemologic Internațional (IGI)
  4. Hoge Raad voor Diamant (HRD)
  5. Laboratorul Gemologic European (EGL)

Un inel cu diamant este un simbol al iubirii și al împlinirii. Acesta poate fi realizat din aur, platină sau orice alt metal prețios. Forma inelului poate fi rotundă, ovală, patrulateră sau orice altă formă dorită.

Diamantul poate fi montat în orice tip de inel, în funcție de preferințele persoanei care îl poartă. Briliantul poate fi unul simplu sau poate fi înconjurat de alte pietre prețioase, cum ar fi rubine, safire sau smaralde.

De asemenea, poate fi înconjurat de diamante mici, care sunt cunoscute sub numele de pavaj. Acestea pot fi montate în orice tip de formă sau model. În plus, inelul cu diamant poate fi decorat cu modele sau gravuri. Acestea pot fi simple sau complexe și pot adăuga un plus de personalitate și stil inelului.

Culoarea inelelor cu diamante

Dacă discutăm despre culoare, atunci trebuie să știm că diamantele sunt gradate pe litere, începând de la litera „D”, și nu de la „A”, cum ne-am fi așteptat. Prețul lor scade cu cât ne apropiem de finalul alfabetului. Astfel, prețurile vor fi mai ridicate dacă inelul are un diamant cu o culoare „D”, decât unul de culoare „G”, sau „I” sau „Z”:

  • D-F = fără culoare, incolore
  • G-J = aproape incolore
  • K-M = foarte, foarte puțin colorate (faint)
  • N-R = foarte puțin colorate (very light)
  • S-Z = puțin colorate (light)

Orice diamant a cărui culoare este gradată după litera „Z”, este denumit „fancy” din punct de vedere al culorii. În această categorie intră toate nuanțele de roz, portocaliu, maro (brown), verde, albastru, indigo, etc.

Multe dintre diamantele colorate din piață, provin din diamante maro, a căror culoare a fost transformată în roz, verde, albastru, etc, prin diferite procese de intensificare sau schimbare a culorii.

Între inelele cu diamante, cele mai des întalnite pietre sunt cele al căror carataj ajunge până la 0.25 carate, deoarece după 0.3 carate, prețul acestora crește exponențial. Pentru un inel de logodnă, în general se pornește de la o piatră de 0.1 carate, adică un diamant cu un diametru de aproximativ 3.1 mm. 

Pentru inelele „eternity”, cu diamante de jur-împrejur, diametrul pietrei vă determină și finețea piesei, motiv pentru care cele mai des întâlnite diamante din acest tip de bijuterie au, în general, între 1.5 mm și 2 mm.

Inele cu diamante: Cut, tăietură

Taietura cea mai populară în zilele noastre este tăietura „briliant”. Popularitatea acestui tip de tăietura constă în faptul că a fost gândit astfel încât cele 57 sau 58 de fațete ale diamantului să surprindă și să reflecte cel mai bine lumina.

⚠️ Atenție! - Briliantul nu este un alt tip de diamant, ci este denumirea felului în care au fost tăiate anumite diamante, pentru a capta mai bine lumina.  

Pe lângă tăietura „briliant”, există multe alte tipuri de tăieturi, fiecare având farmecul ei, însă mare majoritate sunt mult mai ieftine decât tăietura briliant.

Putem enumera tipuri de taieturi precum: marchiza, cushion, trilion, bagheta, smarald, para, princess, Asscher, insa si unele personalizate, in diferite forme de animale: cal, pisica, delfin, etc.

Claritatea este de asemenea un aspect foarte important în stabilirea prețului unui diamant. Cu cât diamantul este mai „curat”, adică are mai puține defecte și incluziuni, cu atât prețul lui este mai ridicat.

În mod clasic, standardizat, claritatea diamantelor se împarte, în funcție de numărul de incluziuni existente, în:

  • Foarte greu de observat: IF sau VVS1
  • Greu de observat: VVS2, VS1
  • Normal de observat: VS2
  • Ușor de observat: SI1
  • Foarte ușor de observat: SI2, SI3, I1, I2, I3.

Transparența este tot o caracteristică a diamantului care ține de claritate. Cu cât un diamant este mai transparent, cu atât prețul lui este mai ridicat. Din acest punct de vedere diamantele se împart în:

  • Transparent
  • Semitransparent
  • Translucid
  • Semi translucid
  • Opac

 Dacă vorbim însă de diamante de culori închise sau chiar negre, această împărtire nu mai este valabilă, deoarece spre exemplu diamantele negre sunt opace.

Mai există pe piață un trend care constă în a vinde diamantele cu o claritate inferioară cu denumirea comercială de diamante „salt and peper”.

Tipul acesta de diamante sunt atât de pline de incluziuni de alte cristale (care nu sunt diamante), încât unele dintre ele sunt considerate – de către anumiți comercianți - neetic de a fi tranzacționate.  

Contrar credinței cumva înrădăcinate că diamantele nu se pot monta decât în aur sau platină, există nenumărate bijuterii fabuloase din alte metale sau materiale, care au și diamante țintuite. Puteți astfel găsi sau crea alături de designerii noștri piese din argint, aur, platină sau titan cu diferite tipuri de diamante.

Costul unui inel cu diamant poate varia în funcție de mărimea, calitatea și designul diamantului. De obicei, prețurile încep de la câteva sute de lei și pot ajunge la mii de lei.

Care sunt regulile de întreținere a unui inel cu diamant?

Un inel cu diamant poate fi o bijuterie frumoasă și durabilă, dacă este întreținut corect. Iată câteva reguli simple de întreținere a unui inel cu diamant:

  • Evită să porți inelul în timpul activităților casnice sau sportive.
  • Nu lăsa inelul cu diamant în contact cu produse chimice sau detergenți.
  • Șterge inelul cu un material moale și curat.
  • Depozitează inelul într-un loc uscat și întunecat.
  • Verifică periodic inelul pentru a te asigura că nu există defecte.

În concluzie, inelele cu diamant sunt un cadou perfect pentru persoana iubită. Dacă urmezi regulile de întreținere, acesta poate fi o bijuterie frumoasă și durabilă.